Eu inexistenta

As putea sa ma proclam cea mai buna actrita si nu pentru ca pot schita cel mai frumos zambet cand ceea ce simt n-are vreo legatura cu esenta cuvantului “frumos”.

Singuratatea? O port cu mine prin cafenele, banci reci, in fumul de tigara...am invatat ca privirea chiar te tradeaza asa ca am inceput sa nu te mai privesc, doar atunci cand el..imi cere,  o speranta ...indraznesc sa ma uit in ochii tai si raman doar cu un raspuns care nu ma ajuta deloc,  nu ma ratacesc in privirea ta..de fapt fug exact spre iesire.

Incercam sa-mi las amprenta pe fiecare persoana care ma cunostea, sa se uite la mine..si sa gandesca..da..ea m-a schimbat; si inclinam sa cred ca pot sa scot ce e mai bun din tine, dar ma urasc pentru ce am ajuns, asa ca ma rog sa fiu doar o urma de ruj care dispare in scurt timp...Imi doresc sa fiu uitata, merit.

Cine sunt eu acum? Exact ceea ce detestam inainte..si ma ingrozeste acest conflict interior care ma distruge incetul cu incetul sau poate ca procesul nu e chiar asa de lent doar ca exteriorul nu-mi confirma asta, de aceea sustin prima idee.   

Stii ce e pacat...ca totusi am acea teama...ca o sa ajung sa nu simt nimic..o sa imi retin atat de mult sentimentele incat o sa se inchida intr-o camaruta din mintea mea si cine stie..daca dupa atata timp o sa mai existe o cheie, poate o sa uit de el..de noi, de mine. Momentele mele de luciditate, de realizare a ceea ce am fost devin tot mai putine...pentru ca indepartarea mea de vechea anonima  nu se masoara in km..ci in timp..si trece al naiba de repede. As minti daca as spune ca inca mai sper la o evadare din inchisoarea asta,  as minti daca as spune ca o sa fiu iar cea care stie totul despre mine, cea care te citea  dupa primul cuvant.Obisnuiam sa te gasesc pe tine in fiecare persoana pe care o vedeam pe strada si pe mine...mhm..eu eram eu si atat..slabe sanse..nu mai exist eu..exista doar restul.